Evadarea – Povestea Antonetei


EVADAREA

 POVESTEA ANTONETEI

 

PERSONAJE:

Antoneta – bunică, 66 de ani.                                             Doctorul
Greta – prietena Antonetei, 66 de ani                                  Asistenta 1
Vasile – prietenul Antonetei, 65 de ani                                Asistenta 2
Matei – nepotul Antonetei, 16 ani                                       Gabriel – fiul Antonetei
Dorina – nepoata Antonetei, 17 ani                                     Cristina – soţia lui Gabriel
Paula – fiica Antonetei, nemăritată dar încă visează la marea ei dragoste.
Ofiţerul Stării Civile

 

ACTUL I – Evadarea

Primul act se desfăşoară într-o cameră de azil. Scena va fi mobilată din două paturi, o măsuţă, o fereastră şi o uşă.

Scena 1 (Antoneta, Doctorul, Greta)

Antoneta scrie la masă şi Greta doarme. Este noapte.

Antoneta: (Scrie şi vorbeşte în acelaşi timp) Dragii mei nepoţi, să ştiţi că în curând voi fi acasă, întrucât m-am făcut bine şi doctorii mi-au zis că îmi vor da drumul în câteva zile!…! (Fericită) Ştiu că şi voi sunteţi la fel de nerăbdători ca şi mine dar va veni ziua în care ne vom revedea! Vă promite bunica!

Doctorul: (Doar vocea, uşor ironică) Antonetaaaa, nu mai visa! Nu cred că vei putea părăsi azilul în următorii 5 ani! Lasă scrisorile şi culcă-te! (Uşor enervat) Este deja 3 dimineaţa!

Antoneta: Acum domnu’ doctor! Încă 5 minute! (Grăbindu-se) Deci, cum vă spuneam, vin acasă ! Era să uit : posibil să vin împreună cu o prietenă, cu Greta ! Nu cred că va fi o problemă dacă ea va sta cu noi câteva zile! Şi ea este la fel de dragălaşă ca şi mine! Aşa, eu …

Doctorul: (Doar vocea) Antoneta, vrei o injecţie? Lasă naibii scrisoarea aia!

Antoneta: Gata! M-am culcat! (Antoneta se bagă în pat şi lumina se stinge. Întuneric pentru 5-10 secunde. Antoneta se ridică, îşi ia scrisoarea, o lanternă şi se aşează la masă pentru o continua)

Antoneta: (Vorbind încet) Deci, voi, copii, ce mai faceţi? Cum vă mai simţiţi? Când voi ajunge acasă vom fi ca o familie, ca acea familie care eram înainte să plec şi să vin la spital. Ştiu că am făcut unele prostioare dar mamaia promite că va fi fată cuminte de acum înainte! Vă spuneam despre Greta, ea îmi este ca sora pe care nu am avut-o, de fapt pe care am avut-o şi care m-a dat în judecată pentru că am luat eu casa părintească, dar îi va trece. Sunt sigură că şi voi o veţi îndrăgi la fel de mult ca şi mine. Când voi ajunge am să vă fac şi o surpriză, dar dacă mă gândesc mai bine, vă spun acum pentru a vă pregăti pentru evenimentul cel mai important din viaţa mea: (Entuziasmată) pe Internet l-am cunoscut pe Vasile, are 65 de ani, şi cred că ne vom căsători! O să îl cunoaşteţi cât de curând! Nu vă mai reţin. O să închei scrisoarea spunând că îmi este dor de voi şi că în câteva zile voi fi acasă! PS : Sper că mai aveţi şampanie şi o să împrumut rochia de mireasă de la mama voastră! Mamaia vă iubeşte pe toţi, aproape pe toţi şi … aş fi putut să vă trimit un email, dar îmi era frică să nu uit cum se ţine pixul în mână, că acuşi voi semna la Starea Civilă şi voi veţi fi aproape de …

Doctorul: (Bâgând capul pe uşă) Antonetaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

Antoneta: Văleu! Doamne, (Pauză) apără-mă! (Antonetetă fuge în pat şi se culcă. Pe scenă se lasă întunericul însă după 10 secunde lumina creşte treptat)

Scena 2 (Antoneta, Greta,  Asistenta 1, Asistenta 2)

Dimineaţa următoare .Antoneta stă în pat, la fel şi Greta care încă mai doarme

Antoneta: Greta …

Greta: (Somnoroasă) Hmmm…

Antoneta: (Gânditoare) Greta …!

Greta: Hmmm! (Foindu-se în pat)

Antoneta: (Un pic furioasă) Greta! Trezeşte-te o dată!

Greta: (Frecându-se la ochi) Gata, m-am trezit! Zi, ce vrei de la mine!

Antoneta: (Coborând tonul vocii) Calmează-te dragă! Voiam doar să îţi dau o veste! Şi cred că va fi una foarte bună! Mai ales pentru tine!

Greta: (Entuziasmată) Grigore?! A venit Grigore să mă vadă?

Antoneta:  Ce Grigore? Nu-i niciun Grigore!

Greta: (Tristă) Atunci, dacă nu e Grigore, de ce m-ai trezit! Eu visam frumos, să ştii! Lasă-mă să visez din nou! Ah, Grigore!

Antoneta: Doamne fereşte cu nebunii (Face cruce)! Greta, plecăm în excursie!

Greta: (Sărindu-i somnul) Ce-ai spus?

Antoneta: (Uşor iritată) Excursie, madame!

Greta: (Curioasă) Unde?

Antoneta(Iritată) În lume!

Greta: (Confuză) Poftim?!

Antoneta: (Exasperată) Doamne, dă-mi putere să rezist! (Calmă)  Greta, scumpa mea, vom fugi de la spital!

Greta: (Uimită) Ei du-te?

Antoneta: Serios!

Greta: Când?

Antoneta: Iar începi?

Greta: Gata!

Antoneta: (Plimbându-se prin scenă) Deci … vom pleca şi asta se va întâmpla cât de curând, ai să vezi! Nu mă cheamă degeaba Antoneta!

Greta: Şi cum vom face?

Antoneta: (Continuând acelaşi joc) Am un plan eu, foarte bine pus la punct! În primul rând voi trimite o scrisoare nepoţilor! Pe ei ne vom baza. Gabriel, Cristina şi Paula ar fi în stare să mă trimită înapoi! Eu trebuie să fiu pregătită pentru orice eventualitate! O dată plecate, să fim sigure că nu ne vom mai întoarce!

Greta: (Curioasă) Bine, şi cum vei face cu scrisoarea?

Antoneta: Păi, văd că nu ştii cu cine vorbeşti! Mă vezi urâtă şi proastă?

Greta: (Serioasă) Nu!

Antoneta: Păi …

Greta: (Râzând) Dar nici frumoasă tare nu eşti!

Antoneta: Ia vezi cum vorbeşti!

Greta  Glumeam, gata!

Antoneta: Deci scrisoarea … . Fii atentă şi ia aminte!

Greta: Aştept .

Antoneta: (Mişcându-se teatral) Vai, tare îmi e rău! Vai de mine! Se învârte totul cu mine! Vai ce să …

Greta: (Speriată) Antoneto, eşti bine!

Antoneta: (Serioasă) Lasă-mă! Trebuie să vină asistenta, nu tu! Mişcă-te şi cheam-o!

Greta : (Fugind aiurea) Acum, acum!

Antoneta : Azi, Greto! Azi, nu mâine!

Greta: (Strigând disperată) Domnişoară, domnişoară!

Antoneta: (Teatral) Vai de mine, mor!

Greta: Domnişoara asistentă! Veniţi, vă rog! Antonetei îi e rău! Cred că moare!

Antoneta: (Calmă) Nici chiar aşa!

Greta: Nu moare, dar îi e rău!

Antoneta: Tută mai eşti! (Asistenta 1 apare în scenă.)

Asistenta 1 : (Impacientată) Doamnă, doamnă, sunteţi bine? Ce s-a întâmplat? Ce vă doare? Să chem doctorul?

Antoneta: (Teatrală) Îmi e rău … Of, cred că mai bine mă ajutaţi să mă aşez în pat . Tare îmi e rău! (Oftând)

Asistenta 1: Doamna Greta, ajutaţi-mă un pic cu dânsa!

Greta: Acum, acum!

Antoneta: Tare îmi e rău! (Antoneta este aşezată în pat)

Antoneta: (Teatrală) Domnişoară, vreau să rog ceva …

Asistenta 1: Da, spuneţi ! Cu ce vă pot ajuta? (Antoneta scoate scrisoarea din buzunar şi îi bagă plicul asistentei în halat)

Asistenta 1: (Voce firavă) Mă scuzaţi, dar eu chiar nu pot să fac acest lucru. Ştiţi foarte bine regulile spitalului nostru şi nu se poate. Chiar nu se poate! Sincer, îmi pare r… (Antoneta îi arată asistentei o bacnotă de 50 de lei şi o flutură în faţa ochilor acesteia)

Antoneta: (Folosind vocea normală) Acum se poate?

Asistenta 1: Acum … acum da! (Luând banii)

Antoneta: (Revenindu-şi şi uitând de ceea ce se întâmplase adineaori) Mulţumesc! Aţi fost o drăguţă, ca întotdeauna, de altfel! Dar vreau să o trimiteţi astăzi!

Asistenta 1: Da. Chiar astăzi voi merge la oficiul poştal de lângă noi.

Antoneta: Mulţumesc din nou .. dar .. după cum ştim .. ăsta e secretul nostru … nimeni nu va şti nimic … nimic, nimic!

Asistenta 1: Da, doamnă. Staţi liniştită! (Asistenta 1 părăseşte scena iar Antoneta îi face semn cu mâna. Greta încă este uimită)

Antoneta: Vezi? S-a rezolvat! (Greta încă este uimită şi nu reuşeşte să scoată un cuvânt) Greta!

Greta: (Uimită) … Ai dat … bani …

Antoneta: De parcă nu se face aşa peste tot! Hai, gata! Important e că am rezolvat! De acum, tot ce avem de făcut este să ne pregătim pentru marea evadare  din această seară! (Triumfală) Şi va fi una mare! Te asigură Antoneta!

Greta: Dar …

Antoneta: Dacă nu ai încetat chiar în momentul de faţă, te las în azil!

Greta: Am înţeles!

Antoneta: E deja mai bine! Vom pregăti ceva superb! Mintea mea funcţionează foarte bine în perioada asta!

Greta: (Glumeaţă) Da, funcţionează pentru că e vineri şi urmează weekend-ul. De obicei tu dai randament foarte bun atunci decât în restul săptămânii!

Antoneta: Cred că ai dreptate! Nu contează asta neapărat, trebuie să fugim în seara asta, neapărat! (În scenă îşi face apariţia Aistenta 2. Uimită) L-ai şi pus?

Asistenta 2: (Speriată) Ce doamnă? Ce aveţi ? Ce să pun?

Antoneta : (Nervoasă şi îşi încrucişează mâinile) Cum ce? Ai şi uitat? Ei, comedia naibii! Ţi-am dat şi bani! Dă-i înapoi, escroaco!

Asistenta 2: (Şi mai speriată) Ce bani? Ce aveţi?

Greta: (Panicată) Antoneto, nu e asta! E cealaltă asistentă!

Antoneta: Vai de mine! (Încercând să se scuze) Nimic, nimic! Ştiţi doar, sunt un pic nebună!

Asistenta 2: (Calmându-se) Observ. Vroiam să vă anunţ că e gata masa!

Greta: Mulţumim! (Asistenta 2 părăseşte scena)

Antoneta: Era să dau de naiba! Deci, mergem la masă şi vom încerca să furăm cât mai multă mâncare să avem de drum!

Greta: (Subordonându-se) Am înţeles!

Antoneta: Perfect! Să-i dăm drumul! Să înceapă EVADAREA ANTONETEI! (Greta şi Antoneta părăsesc scena. Intensitatea luminii scade până ce se face întuneric total)

            Scena 3 (Antoneta, Greta)

La început este întuneric dar treptat se luminează. Scena este goală. Pe rând intră Antoneta şi Greta, ambele cu câte două sacoşe pline în mâini.

Antoneta: Hmmm, am avut spor la strâns! (Râde) Cred că ne vom putea descurcă câteva zile până ajungem la Timişoară, la Dorina şi Matei. Cred că vom pleca cu trenul. E şi mai ieftin plus că noi avem şi reducere pentru că suntem pensionare.

Greta: Cred că aşa este cel mai bine. Apropo, când plecăm?

Antoneta: (Foarte sigură pe ea) Păi, sigur plecăm în noaptea asta! Nu vreau să mai amânăm! Nu ar avea rost. Vom aştepta să se culce toţi iar pe urmă ne vom strecura afară! Va fi floare la ureche, crede-mă!

Greta: (Neîncrăzătoare) Sigur?

Antoneta: Sigur! Ce naiba! Doar mă cunoşti!

Greta: Tocmai de asta îmi e teamă! O să sfârşim mai rău decât la carceră! O să vezi!

Antoneta: (Bănuitoare) Mă ameninţi?

Greta: (Făcând pe proasta) Eu?!

Antoneta: (Ironică) Da! Tu!

Greta: (Făcându-şi cruce) Da’ Doamne fereşte! Ziceam şi eu aşa! Nu are importanţă!

Antoneta: Chiar aşa e! Fără importanţă! Să ne apucăm să ne facem bagajele! Trebuie să ne mişcăm repede! (Antoneta începe să fredoneze)

Antoneta: „Du-mă acasă măi”[1] … Cum era că am uitat!

Greta: „Tramvai”[2]!

Antoneta: Aaa, da ! „Tramvai”[3]!

Greta: Noroc de mine!

Antoneta: „Du-mă acasă măi tramvai/ Du-mă, du-mă ce mai stai/ Du-mă la”[4] … Iar am uitat!

Greta: ”Du-mă la căsuţa mea”[5]!

Antoneta: Aşa, dar până la urmă, eu să fiu fericită, nu contează versurile! „Du-mă la căsuţa mea”[6]/ Să mănânc şi să pot bea / Noaptea să trag din narghilea/ Pană când … n-oi mai putea! (Râde) O iau razna!

Greta: Observ!

Antoneta: Ai zis ceva, dragă Greta?

Greta: Nu!

Antoneta: Aşa ziceam şi eu! Să continuăm cu bagajele! (În scenă lumina scade treptat în timp ce cele două femei continuă să împacheteze. După 10-15 secunde lumina revine la normal.Valizele sunt lângă ele)

Antoneta: Suntem gata! Greta, o dată ce plecăm, nu vom mai putea să ne întoarcem!

Greta: (Speriată uşor) Eşti sigură că facem ceea ce trebuie?

Antoneta: (Accentuând majoritatea cuvintelor) Greta, mă disperi! Locul nostru nu este aici! Cel puţin al meu sigur nu e! Locul meu e afară! În libertate! Cu nepoţii mei iubiţi! Nu aici ! Aşa că, decide-te! Acum! Vii ori rămâi!

Gret: Vin! Gata!

Antoneta: (Mândră) Perfect! Matei, Dorina, Vasile! Vedeţi că vine Antoneta! Fiţi pe fază! (Antoneta pleacă)

Greta: (Entuziasmată) Şi Grigore! (Fuge şi Greta. În 3-5 secunde Antoneta se întoarce, urmată de Greta)

Antoneta: (Furioasă) Ce proastă sunt! Am uitat un lucru vital, extrem de necesar pentru o fugă completă!

Greta: Care?

Antoneta: Aranjatul paturilor! Să trecem la aranjat! (Antoneta aranjează pernele în aşa fel încât să semene cu o siluetă iar Greta îl aranjează normal)

Antoneta: (Furioasă) Nu aşa!

Greta: (Confuză) Dar cum? Nu înţeleg nimic!

Antoneta: (Exasperată) Doamne, dă-mi putere!

Greta: (Speriată) Ai de gând să dai în mine? (Începe a plânge)

Antoneta: (Începe a râde) Doamne Fereşte! Uite aşa trebuia să îl faci. (Antoneta o ajută şi termină şi cu patul ei) Acum suntem gata! Matei, Dorina, Vasile! Vedeţi că vine Antoneta! Fiţi pe fază! (Antoneta pleacă de pe scenă)

Greta: Grigoreeee! Grigoreeee! (Greta părăseşte scena. Lumina scade traptat)

Scena 4 (Doctorul, Asistenta 1, Asistenta 2)

Lumina creşte treptat. În scenă intră Asistenta 1

Asistenta 1: Bună dimineaţa! Ce mai faceţi? (Îngrijorată că nu primeşte niciun răspuns) Credeam că veniţi singure la micul-dejun! (Surprinsă că nu primeşte niciun răspuns) Aţi păţit ceva? (Se aproprie de pat,  trage păturile şi descoperă că Antoneta şi Greta lipsesc. Strigă după Asistenta 2) Asistentă! Asistentă!(Asistenta 2 apare în scenă)

Asistenta 2: (Speriată) Ce s-a întâmplat?

Asistenta 1: (Nervoasă) Au dispărut?

Asistenta 2: (Confuză) Cine?

Asistenta 1: Pacientele! (Disperată) Au dispărut pacientele! Cheamă medicul! (Asistenta 2 cheamă medicul. Acesta apare în scenă in 5-10 secunde)

Doctorul: (Uşor nervos) Ce e? Ce e cu hărmălaia asta?

Asistenta 1: (Alertată) Au dispărut pacientele!

Doctorul : (Urlând) Aaaaaaaaaaaa! Antoneta şi Greta! O să vedeţi voi! Nimeni nu scapă! Asistente, daţi alarma! Asta e urgenţă! (Doctorul pleaca furios, fluturându-şi halatul, urmat de cele două Asistente. Sunet de alarmă de urgenţă. Lumina scade treptat. Când este întuneric se opreşte şi sunetul de alarmă de urgenţă. Cade cortina)

SFÂRŞITUL ACTULUI I

 

ACTUL AL II LEA – O nouă viaţă

Actul al II lea se desfăşoară în sufrageria casei copiilor. Sufrageria este mobilată dintr-o canapea, două fotolii, o măsuţă, o lampă, un TV.

            Scena 1 (Cristina, Gabriel, Matei, Dorina)

Matei şi Dorina stau pe canapea, Gabriel citeşte ziarul iar Cristina îşi face manichiura.

Cristina: (Agitând oja) Frumoasă zi de Miercuri! Cred că e aşa bine, încât nimeni şi nimic nu m-ar putea supără!

Gabriel: (Oprindu-se din citit) Să ştii că ai dreptate! Şi ştii la ce mă gândeam?

Cristina: (Curioasă) La ce?

Gabriel : La o seară în oraş, o cină delicioasă la restaurantul nostru preferat, un vin vechi din secolul al XIX lea şi un buchet de trandafiri roşii, evident!

Cristina nu apucă să scoată primul cuvânt pentru că este întreruptă de Dorina.

Dorina: (Entuziasmată) Wow! Matei, plecăm în oraş! Pregăteşte-te! Tată, nu e nevoie de flori, dar dacă insişti să ştii că le primesc cu cea mai mare plăcere. Şi în legătură cu vinul, mă gândeam la ceva din anul ăsta că îmi e frică să nu fie expirat! Matei, hai, mişcă-te! (Dorina începe să se aranjeze)

Matei: Mă duc să mă spăl pe faţă! Vin repede. (Dă să plece din scenă)

Gabriel: HALT!

Dorina şi Matei încremenesc.

Gabrie: Unde credeţi că mergeţi voi doi, indivizilor?

Dorina: (Bâlbâindu-se) Păi, păi, păi nu ai zis că mă scoţi în oraş? Şi eu am vrut să îl iau şi pe Matei.

Cristina: (Serioasă) Era vorba despre noi!

Dorina: (Confuză) Da, despre noi . Eu, Matei poate şi tu!

Gabriel: Nu prea cred! Matei, Dorina treceţi …

Dorina: (Supărată) Da, ştim, în camera noastră! Ştim povestea!

Gabriel: Mă bucur. Mătuşa Paula va veni şi va sta cu voi cât vom lipsi noi. Sper că nu aveţi nimic împotrivă! (Matei şi Dorina încep să ofteze.Cei doi pleacă din scenă)

Gabriel: Cristina, cred că ar trebui să plecăm. Până ajungem se va face 5, până primim comanda şi mâncăm ora 6 şi pe la 8 să ne putem întoarce!

Cristina: (Gânditoare) Cred că da. Apropo, copiii noştri îmi amintesc de mama soacră.

Gabriel: (Surprins) Mama?!

Cristina: Da, mama Antoneta. Oare ce o face acum? Nu am mai trecut pe la ea de un an jumătate şi ce e şi mai ciudat, nu am mai primit scrisori. Înainte primeam săptămânal iar de sărbători chiar şi câte trei!

Gabriel: Da, asta e ciudat. (Voce calmă) Dar, stai liniştită, dragă. Mama e acolo pe bună dreptate şi ştim că primeşte tratamentul corespunzător. (Schimbând subiectul) Plecăm?

Cristina: Da. O vom sună pe Paula de pe drum.

Cristina şi Gabriel ies din scenă.

Scena 2 (Matei, Dorina şi Paula)

Dorina: (Dezamăgită) Nu pot să cred că au plecat şi că pe noi ne-au lăsat aici, singuri!

Matei: Singuri?! Nu prea cred! Dintr-un moment în altul va trebui să apară mătuşa Paula.

Dorina: Am şi uitat de ea! Of!

La uşa bate Poştaşul.

Matei: Mă duc să văd cine e?

Dorina: Dacă vrei tu.

Matei: Ok, mă duc eu. (Ajunge la uşă) Este Poştaşul! (Ia scrisoare) Mulţumesc! (Se întoarce la Dorina) Mi-a dat o scrisoare. E ciudat. Nu am mai primit o scrisoare de ceva timp şi ultima a fost de la bunica.

Dorina: Of, bunica! Tare îmi e dor de ea! Ea e mult mai normală decât nebuna de Paula! (Oftează) Viaţa asta! Nu înţeleg de ce au băgat-o acolo! Chiar nu merita. Dă-mi scrisoarea!

Matei: (Trist) Da, ai dreptate! Pacăt. (Îi dă scrisoarea) Sper să iasă cât mai repede de acolo!

Dorina: (Surprinsă) Matei!

Matei: (Curios) Da?!

Dorina: (Surprinsă) Scrisoarea?! Scrisoarea asta!

Matei: (Şi mai curios) Ce, ce e cu ea?!

Dorina: (Nevenindu-i să creadă) Scrisoarea asta miroase a bunica! Scrisoarea este de la bunica! Nu pot să cred!

Matei: (Surprins şi în acelaşi timp extrem de fericit) Da?! Şi ce scrie?

Dorina deschide plicul şi citeşte scrisoare. După, ţipă de fericire.

Dorina: (Exaltată) Matei, bunica! Bunica vine acasă!

Matei: (Bucuros) Ce bine! Dar când?

Dorina: Nu scrie o dată exactă; scrie doar că acesta va fi secretul nostru! Nu pot să cred! Bunica vine! Îţi vine să crezi?

Matei: (Încântat) Abia aştept să o văd! Chiar îmi era dor de ea! Oricum, vom ţine secretul. Dacă ea ne-a rugat, îi vom respescta secretul şi vedem noi cum  ne vom descurca. Nu pot să cred!

Dorina: (Încântată) Ştiu, nici mie! Abia aştept să o văd pe …

În acest moment, în scenă întră Paula .

Paula: (Sobră) Pe cine să vezi?

Dorina: Pe nimeni!

Paula: (Păstrând acelaşi ton) Iar mintiţi? Matei, spune adevărul? Pe cine trebuie să vedeţi? Când? Unde?

Matei: (Uşor speriat) Mătuşă, ce bine ne pare să te vedem!

Paula: Să lăsăm chestiile drăgăstoase pe altă dată! Acum vreau să îmi spuneţi adevărul despre ceea ce vorbeaţi în momentul în care am intrat pe uşă.

Dorina: (Ironică) Da, că nu aveai să întri pe geam!

Paulă: (Autoritară) Dorina, vorbeam cu Matei, nu cu tine! Tinere, te rog să îmi spui adevărul! Acum!

Matei: Mătuşă, spun adevărul! Nu vine nimeni!

Paula: Atunci, pe cine să vedeţi?

Dorina: Un film. Da, un film! Tocmai a apărut un film nou şi ne dorim foarte mult să îl vedem!

Matei : Da, aşa e!

Paula: Hmmm, am să vă cred! Pare credibil! De data asta aţi scăpat!

Dorina: (Vorbind în şoaptă) Am scăpat !Mulţumesc Doamne!

Paula: Ai zis ceva, Dorina?

Dorina: Nu, mătuşică!

Paula: Aşa ziceam şi eu scumpo, aşa ziceam şi eu.

Matei: Mătuşa, tu nu aveai o telenovelă căre începea pe la ora asta? Mereu erai în faţa televizorului pe vremea asta.

Paula: Aaa, da! Mulţumesc Matei! Eşti foarte grijuliu! Iar o să plâng! Şi mi-ai promis că nu o voi mai face! O să stau în faţa TV-ului şi o să aştept, (Pauză), aştept! (Oftează şi priveşte în gol)

Diana: Nu e nimic. Îţi vom mai aduce şi o ciocolată, o cană cu lapte şi totul va fi bine!

Paulă: (Măgulită) Mulţumesc din nou! O să fiu bine! O să aştept la un Făt Frumos călăre, care să vină pentru mine! (Oftează din nou) Of, viaţa mea! (Se deplasează uşor spre ieşire) Eu ce am? Tânără … sunt tinerică! Frumoasă … păi nici Betty nu era vre-un miss, aşa că trebuie să mă ia şi pe mine cineva! Iar simţul umorului, îl deţin (Râde puternic şi forţat). Am toate calităţile! Alejandro, Cristiano, Roberto! Of! (Părăseşte scena)

Dorina: (Ironică) Şi aşa o să rămâi, Amin!

Matei: (Râde) Până şi bunica a avut un soţ!

Dorina: Am şi uitat să îţi zic. Bunica are din nou un pretendent! Vasile! Cică e mişto tipul!

Matei: (Mirat) Mişto? Dar are vreo 20 sau ce?

Dorina: Nu, tontule! (Râde) Are 65 . Doar mă distram şi eu un pic .

Matei: Atunci e bine. Dacă bunica se satură de el, îl putem plasa mătuşii Paula!

Dorina: Să ştii că ideea este bună!

Matei: Dorina, ştii ceva? Cred că îmi este un pic foamne! (Pauză) Defapt, nu doar un pic ci foarte foamne!

Dorina: Păi, cred că va trebui să ne pregătim singuri cina! Nu vreau să o chemăm pe Lacrimogenă! Iar va sta pe capul nostru!

Matei: Perfect!

Între timp îi sună telefonul Dorinei.

Dorina: Stai, îmi sună telefonul. E tata! Alo, da.  Aaaa, ok. (Tristă) Am înţeles! Bine, să vă distraţi!

Matei: Ce au zis?

Dorina: Că s-au întâlnit cu nişte prieteni şi au aflat că mâine e şedinţă, fabrica va fi închisă şi nu se vor duce la muncă. Şi cu pretextul ăsta, mai stau în oraş!

Matei: (Indignat) Bine că ei se distrează!

Dorina: Da, ei se distrează şi noi o suportăm pe, ştii tu cine!

Matei: Da. Ce zici, după ce mâncăm, vedem un film? O comedie ceva.

Dorina: Chiar e o idee  bună. Să mergem să mâncăm!

Lumina scade până la beznă totală.

Scena 3 (Dorina, Matei, Antoneta şi Greta)

Dorina şi Matei stau pe canapea şi privesc la TV.

Dorina: Să ştii că filmul este chiar reuşit! Nu mă aşteptam! Şi actorii au fost bine aleşi!

Matei: Da ! Filmul a fost premiat la Oscar, deci e ceva de capul lui.

Se aud bătăi la uşă.

Dorina: Matei, te rog, te duci tu să vezi cine e?

Matei: Desigur!

La uşă sunt Antoneta şi Greta, ambele cu bagajele lângă ele.

Matei: (Entuziasmat) Buni! Buni! E buni! Dorina, vino să vezi!

Dorina: (Fugind) Buni! E chiar buni!

Antoneta: (Bucuroasă) Copiii mei!!

Matei: Să vorbim încet! Să nu ne audă mătuşa.

Antoneta şi Greta intră în scenă .

Antoneta: Cu cine sunteţi acasă?

Dorina: Păi, suntem eu, Matei şi mătuşa Paula. Tata şi mama au ieşit în oraş .

Antoneta: Perfect . Dar Paula ce face?

Matei: Se uită la TV sus.

Antoneta: (Vorbind în şoaptă) Bun. Matei, du-te să verifici ce face şi să tragi uşa la ea. Nu trebuie să afle că sunt aici.

Matei: Da buni. Te iubesc. (Iese din scenă)

Dorina: Buni! (O îmbrăţişează) Cum de ai ajuns? Cum a fost drumul? Să ştii că mi-a fost foarte dor de tine!

Antoneta: (Se aşază pe canapea) Of, copilă (O mângâie pe cap. Drumul a fost destul de greu, lung şi chiar aşteptam să ajung la voi! Când eram în gară nu-mi venea să cred că sunt acasă în sfârşit!

Matei revine .

Antoneta: Ce face Paula?

Matei: A adormit! Doarme buştean!

Antoneta: Ce bine! Deci, cum spuneam. Sunt foarte bucuroasă! Acum să v-o prezint pe doamna de lângă mine. Ea este Greta (Arătând spre ea) cea mai bună prietenă a mea. Este ca o soră pentru mine şi mereu ne-am înţeles bine! Şi sigur ne vom înţelege şi în continuare!

Greta: Bună seara, copii! (Aşezându-se pe canapea)

Dorina şi Matei: (Bucuroşi) Bună seara! Chiar păreţi de treabă!

Greta: Chiar vă mulţumesc! Eu nu am avut niciodată nepoţi! (Emoţionându-se) O, nu .. gata! O să plâng şi nu cred că e cazul!

Antoneta: Măi Greta, măi! Deci, eu voi avea nevoie de ajutorul vostru. Nimeni nu va trebui să ştie că eu m-am întors, defapt, că am fugit de la spital!

Dorina: (Mirată) Ai fugit?

Antoneta: (Mândră) Da, dar am făcut-o pentru voi! Voi sunteţi lumina mea! Dacă vor afla Cristina, Gabriel sau Paula, mă vor trimite înapoi la spital şi eu chiar nu vreau! Ce am uitat să vă zic în scrisoare, îmi e frică de analize! Înainte să fugim, ne-au făcut analize iar! Am fost terorizate. Şi eu şi Greta!

Matei : Dar ne-ai zis despre altceva în scrisoare. Ia zi, cine-i Vasile?

Antoneta: (Înroşindu-se) E … e …

Greta: Zi-le ! Ce mai aştepţi?!

Dorina: (Entuziasră) Da, buni! Spune! Ştii că noi te iubim!

Antoneta: (Ruşinată) Vasile, el e … adică eu cred că el va fi viitorul vostru bunic! Chiar ţin la el şi sigur o să vă placă şi vouă! L-am cunoscut la matrimoniale online! Doar Greta e de vină! Dacă nu era ea, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat! (O îmbrăţişează) Mulţumesc dragă!

Greta: Tu să fii fericită şi voi fi şi eu!

Matei: (Curios) Buni, dar ce ai în bagaje?

Antoneta: Aaa, da! Ce am reuşit să luăm de la azil! Ceva haine şi mâncare!

Greta începe să caşte.

Dorina: Cred că sunteţi foarte obosită!

Gretă: Da, eu sunt! Nu sunt obişnuită cu mersul şi călătoriile lungi!

Dorina: Vreţi să vă culcaţi?

Greta: Să ştii că mi-aş dori!

Dorina: Matei, du-o pe dânsa sus la mine în cameră şi ..

Greta: Dar îmi poţi spune pe nume, Greta, e simplu, nu?

Dorina: Aaa, ok! Du-o pe Greta la mine în cameră pentru că patul este mai mare. Şi acolo va dormi şi bunica. Eu voi luam o saltea si dorm la tine.

Matei: Bine, dar lasă că dorm eu pe saltea! (Matei şi Greta pleacă)

Antoneta: Ce grijuliu e! Cred că merg şi eu şi mă culc .

Dorina: Da, că poate vin acasă mama şi tata . Mâine, nu ieşiţi din cameră! Vom veni noi la voi!

Antoneta: Bine copii! Vă iubeşte buni! (Antoneta iese din scenă)

Dorina: Şi noi la fel! În sfârşit! Buni e cu noi! (Iese şi Dorina)

Lumina scade .

Scena 4 (Dorina, Matei, Antoneta, Greta, Cristina, Gabriel)

Dorina: (Vorbind încet) Cred că mama şi cu tata nu sunt acasă. Dacă ar fi fost s-ar fi auzit ceva! Poate au plecat până la fabrică. Cine ştie?

Matei: E posibil.

Dorina: (Strigând) Buni, Greta! Puteţi veni! Nu e nimeni aici. (Revenind la vocea normală) Mama şi tata cred că au plecat.

Antoneta şi Greta intră în scenă. Antoneta ţine în mână o rochie.

Antoneta: (Bine dispusă) Să ştii că am dormit foarte bine.

Greta: Şi eu la fel.

Dorina: (Bucuroasă) Chiar mă bucur.

Antoneta: Dorina, aş dori să spăl rochia asta.

Dorina: Da, buni. Las-o pe canapea şi o voi băga eu în maşina de spălat.

Greta se aşează pe canapea la fel şi Matei. Se aud vocile părinţilor.

Antoneta: (Speriată) Văleu, ce ne facem? Or să ne prindă! Greta, ne întoarcem la azil, să ştii!

Greta: (Începând a smiorcăi) Dar nu vreau acolo!

Antoneta: (Alertată) Tu crezi că eu vreau?

Dorina: (Speriată) Trebuie să vă ascundem!

Matei: Da ! Dar unde?

Dorina: Am o idee! Buni şi Greta, treceţi în camera cealaltă! Vedem noi cum îi ţinem pe părinţi departe de ea! Să nu scoateţi niciun sunet!

Antoneta: (Panicată) Greta, hai!

Antoneta şi Greta pleacă de pe scenă. Rochia rămâne pe canapea. Cristina şi Gabriel apar în scenă după 5-10 secunde.

Cristina: (Certându-l pe Gabriel)  Ţi-am zis că mergem degeaba! Dar tu, nu ! Mergem, mergem! (Imitându-l) Dacă ne dă afară? Dacă rămânem pe drumuri! Dacă, dacă, dacă!

Gabriel: (Calm) Lasă, dragă! Puţină mişcare nu îţi strică!

Cristina: (Enervată) Mă faci grasă sau cum?

Gabriel: Nu dragă!

Cristina: Gata, că mă enervezi! (Se îndreaptă spre copii) Ce fac copiii mei cei scumpi şi dragi?

Dorina: Bine, mami! Voi ce faceţi?

Cristina  vede rochia de pe canapea. O ia în mână şi se uită mirată la ea.

Cristina: (Mirată) Ce Dumnezeu e asta! Cum a apărut aici, la noi în casă! Gabriel, aştept explicaţii, iubire! Tu…!

Gabriel: Eu?

Cristina: Tu! Cine altcineva! Mama? Tu, să îmi dai nişte explicaţii! Ceva e la mijloc şi de mult am eu bănuiala că tu umbli pe ici pe colo!

Gabriel: (Împăciuitor) Dragă, eu …

Cristina: (Ţipând) Lasă-mă să termin! Tu umbli! Pleci, vii! Dar nimic nu zici! Ce e cu tine? Ai adus o amantă în casă?  Spune adevărul şi bag divorţ!

Gabriel: Dragă, uită-te măcar la cel fel de rochie e!

Cristina: (Inspectând rochia) Aaa! E de femeie în vârstă! Adică, tu mă înşeli cu o femeie în vârstă? Asta vrei să spui! Porcule!

Gabriel: Dragă, iubire, amore!

Cristina: (Arucând rochia) Ce amore? Ce amore? Eşti nebun, omule!

Gabriel: Dragă, te am pe tine! Crezi că aş mai avea nevoie de încă una?

Cristina: (Stă şi se gândeşte) Măi, aici ai dreptate!

Gabriel: Vezi!

Cristina: (Luând rochia în mână iar) Atunci, a cui să fie oare?

Cristina şi Gabriel se îndreaptă spre cei doi copii.

Gabriel: Dorina!

Cristina: Matei!

Dorina: Mamă, putem explica!

Cristina: Aşteptăm!

Dorina: Mamă, tată, eu şi Matei am vrut să … să …. să … să ajutăm o femeie! Era una, săraca, în stradă şi avea foarte multe haine murdare într-o sacoşă. Şi plângea şi plângea şi mie şi lui Matei ni s-a făcut milă de ea!

Matei: (Din spatele Dorinei) Da, aşa e! Zice adevărul!

Dorina: Şi, am luat şi noi o rochie de acolo!

Matei: Toată lumea lua câte una!

Dorina: Da! Toţi.

Cristina: (Adresându-i-se lui Gabriel) Ce zici, dragă?

Gabriel: Hmmm, chiar nu ştiu! Cred că sunt şi cazuri din astea! E bun că avem aşa copii!

Cristina: (Vorbind cu dragoste) Totuşi, copii, trebuia să spuneţi de la început!

Matei: Ştim că am greşit, dar suntem copii! Iertaţi-ne!

Dorina: (Rugătoare) Da, vă rugăm .

Dorina şi Matei se uită la părinţii lor şi speră să fie iertaţi.

Gabriel: De data asta, da!

Matei: (Bucuros) Super!

Gabriel: Dar să fie ultima dată!

Dorina: Promitem!

Cristina: (Bucuroasă) Avem nişte copii aşa de buni ! Chiar sunt mândră de noi!

Gabriel: (Mândru) Şi eu sunt mândru ! Semănaţi cu mine!

Se aude vocea Antonetei. Dorina şi Matei încremenesc.

Antoneta: (Ironică) Da, mai ales cu tine! Tu, care m-ai trimis la azil! Să îţi fie ruşine!

Gabriel: (Speriat) Ce se aude?

Antoneta: Cine altcineva? Sunt eu, măta! Ce, ai şi uitat de mine?

Gabriel : (Tremurând) Asta e doar conştiinţa mea! Mama e la azil, e bine! Nu am de ce să îmi fac griji!

Cristina: (Speriată) Iubitule, şi eu am auzit acelaşi lucru!

Gabriel : (Căutându-şi telefonul) Aşa ceva nu este posibil! Înnebunesc! O iau razna!

Cristina: Cred că doar ni s-a părut! Suntem foarte tensionaţi din cauza serviciului şi avem nevoie de puţină odihnă! Asta e tot! Sunt sigură şi ştii că eu mai mereu am dreptate!

Gabriel: (Agitat) Da, ai zis bine, mai mereu! Trebuie să sun la azil şi să fiu sigur că mama este bine! (Îşi găseşte telefonul şi formează) Alo, bună ziua! Sunt Gabriel, da… mulţumesc. Alo, bună ziua domnule doctor! Sunt Gabriel. Doream să vad ce mai face mama, Antoneta. Cum? (Începând să ţipe) A dispărut? Unde? Cum? Când? Cum de s-a putut întâmpla? Credeam că puteţi avea grijă de ea! Cine ştie pe unde zace sau rătăceşte! Dacă aflu ceva, vă voi suna! În caz de aflaţi dumneavoastră ceva, vă rog să ne contactaţi telefonic sau chiar personal! Mulţumesc! La revedere! (Închide telefonul. Urlă) Mamăăăăăă! Numai prostii faci!

Cristina: Cum de a plecat?

Gabriel: Chiar nu ştiu! Mama asta e nebună!

Cirstina: (Impacientată) Dar cel mai grav e că nu ştim unde e!

Gabriel : Sigur aici nu vine, că ştie că o vom trimite înapoi la azil! Oricum, trebuie să mergem să o anunţăm şi pe Paula!

Cristina: Dar copiii?

Gabriel: Se descurcă ei! Hai!

Cristina: Copii, venim repede!

Cristina şi Gabriel ies din scenă. În 5-10 secunde revin Antoneta şi Greta.

Dorina: Era să o păţim!

Matei: Să ştii!

Antoneta: Au plecat?

Dorina: (Uşor supărată) Buni, era să vă prindă!

Antoneta: (Nepăsătoare) Lasă că am scăpat! Greta, să mergem sus la Dorina! Intrăm pe net!

Greta: (Entuziasmată) Da, da! Vorbim cu Grigore şi cu Vasile! Hai!

Greta şi Antoneta fug din scenă.

Matei: Staaaaţi că venim şi noi!

Dorina şi Matei fug. Lumina scade. Întuneric

Scena 5 (Dorina, Matei, Antoneta, Greta, Cristina, Gabriel, Paula)

Antoneta va purta şi o poşetă în care va avea un spray.

Dorina: (Fericită) Voi avea un bunic! Voi avea un bunic! Buni, eşti super tare. Şi, când va veni Vasile?

Antoneta: Nu ştiu exact. Eu azi mă voi întâlni cu el şi voi stabili data. Oricum, voi vrea să se întâmple cât mai repede. Defapt, voi face următorul lucru: dacă tot ies să mă întâlnesc cu el, îl voi convinge să mă mărit mâine, aici în casă. Voi chema Ofiţerul Stării Civile şi cum părinţii voştri vor fi la lucru, eu îmi voi organiza nunta!

Matei: Buni, abia aştept!

Greta: Antoneta, dragă! Să ştii că mă surprinzi! Eşti genială!

Antoneta: Ştiu! Stai, să mă pregătesc! (Scoate sprayul şi îl foloseşte) Gata. Acum sunt pregătită!

Dorina: Miroase aşa bine!

Antoneta: (Mândră) Ăsta este parfumul meu preferat de 25 de ani încoace! Mereu când plec undeva îl am cu mine! Gata, cred că întârzii la întâlnire. Hai, ne mişcăm?

Greta: Sunt chiar lângă tine.

Greta şi Antoneta părăsesc scena.

Dorina: Buni e aşa de fericită şi e normală. Nu îi vom înţelege niciodată de ce au trimis-o la azil!

Matei : Să ştii că nici eu! Dar ceea ce e important e să fie buni fericită pentru că mâine vom avea de …

În acest timp intră Cristina, Garbiel şi Paula.

Gabriel: (Nervos) Ţi-am zis! A evadat!

Paula: Şi acum ce facem? Cum dăm de ea? Ea e singură, mititica!

Cristina: Nu e singură. A mai fugit cu încă o nebună, una pe nume Greta!

Gabriel: (Adresându-se copiilor) Aţi mai aflat ceva?

Dorina: Nu, tati. Nu ştim nimic.

Gabriel: Credeam că a sunat doc.. (Simte mirosul parfumului) Stai! Miroase! Miroase a parfum şi e unul foarte cunoscut! Cristina, Paula, voi nu simţiţi?

Paula: (Mirosind) Sincer nu!

Gabriel: Păi, vino mai aproape! (Trăgând-o lângă el) Aici!

Paula: Stai că ştiu! E al mamei!

Gabriel: Da! E al ei! Mereu o aud că vorbeşte cu mine! Acum îi simt şi parfumul! E ceva ciudat!

Cristina: Poate e parfum din altă parte! Copii, voi ştiţi ceva?

Matei: Păi au venit nişte colegi pe la noi, ne-am făcut temele. Posibil să fie de la una dintre colege. Nu ştiu.

Cristina: Cred că ai dreptate. Doar nu avea să vina bunica pe la noi. (Începe să râde)

Gabriel: Eu zic să mergem la Poliţie! Doar ei ne vor ajuta.

Paula: Dar să mergem acum! Că după trebuie sa mergem de dimineaţă!

Cristina: Dorina, Matei, dacă e ceva, vă rog să ne sunaţi!

Cristina, Paula şi Gabriel ies din scenă.

Matei: Am scăpat şi de data asta!

Dorina: Să ştii! Trebuie să fim atenţi . În fine! Să ne căutăm hainele pentru mâine şi să aranjăm rochia de mireasă cum zicea bunica în scrisoare.

Cei doi pleacă. E întuneric.

Scena 6 (Dorina, Matei, Antoneta, Greta, Vasile, Paula, Gabriel, Doctorul, Asistenta 1, Asistenta 2, Ofiţerul Stării Civile)

Dorina şi Matei se plimbă impacientaţi pe scenă, Vasile este agitat, Greta stă pe canapea şi Ofiţerul Stării Civile se tot uită la ceas.

Vasile: Credeţi că nu mai vrea să coboare? Poate că s-a săturat de mine sau poate a găsit pe altul!

Greta: (Calmându-l) Mai taci, măi omule? Ce tot îndrugi atâta? Antoneta dacă face ceva îl face pentru că ştie că e adevărat! Dar ştii cum e! Pentru ea e o zi specială şi vrea să fie perfectă!

Dorina: Greta are dreptate.

Greta: (Mândră) Vezi? Dect mai ai şi tu răbdare! Doar nu fuge pământul!

Ofiţerul Stării Civile: Pământul nu fuge dar mai am şi eu alte cununii! Dacă doamna nu coboară mai repede, voi fi nevoit să vă amân şi voi să veniţi la primărie pentru a vă putea căsători!

Greta: (Strigând) Antoneto, coboară azi că poate te măriţi când or zbura porcii!

Antoneta: (Doar vocea) Ai răbdare un pic! 2 minute şi sunt gata!

Matei: Vedeţi, 2 minute!

Vasile: (Frecându-şi mâinile) Încep să fiu şi mai agitat!

Greta: (Calmă) O să fie bine! Ai să vezi!

Ofiţerul Stării Civile: Doamnă!

Greta: (Vorbind încet) Domnişoară.

Ofiţerul Stării Civile : Mă rog, domnişoară. Coborâţi astăzi că sincer nu voi mai putea sta mai mult! Grăbiţi-vă, vă rog!

Antoneta: (Numai vocea) Acum, acum! (Apare în scenă) Ce vă tot grăbiţi atât! Chiar nu vă înţeleg! Sunteţi groaznici!

Toţi rămân miraţi. Antoneta apare în rochia de mireasă. Este linişte 3-5 secunde.

Antoneta: (Uşor nervoasă) Acum aţi şi muţit?

Dorina: Nu, buni! Dar, eşti aşa de frumoasă!

Vasile: (Înaintând spre Antoneta) Domnişoară, daţi-mi voie să vă spun că sunteţi cea mai frumoasă femeie din univers!

Antoneta: (Ruşinată) Ei da! Ce să zici şi tu acum!

Greta: Cred că putem începe!

Antoneta: Cred că da!

Ofiţerul Stării Civile: Suntem pregătiţi! Cetăţeane Vasile, o luaţi în căsătorie pe cetăţeana Antoneta de bună voie şi nesilit de nimeni?

Vasile: Da!

Greta: Bravo! Mulţi ani trăiască, mulţi ani trăiască! La mulţi ani! (Entuziasmată) Hai, la petrecere!

Greta începe să danseze. Toţi se uită ciudat la ea.

Ofiţerul Stării Civile: Nu acum, doamnă! Aveţi răbdare! Nu am terminat! Mai avem .

Greta: Scuzaţi-mă!

Ofiţerul Stării Civile: Cetăţeana Antoneta, îl luaţi în căsătorie pe cetăţeanul Vasile de bună voie şi nesilită de nimeni?

Antoneta: Da!

Ofiţerul Stării Civile: Vă declar soţ şi soţie!

Este linişte 2-5 secunde. Toţi se uită la Greta.

Greta: (Mirată) Ce? Ce e? Am făcut ceva?

Dorina: Greta, acum! Acum te poţi bucura!

Greta: (Confuză) Acum! (Bucuroasă) Uraaaa! Bravo! Casă de piatră, dragilor!

Dorina: Felicitări, buni!

Matei: Suntem foarte bucuroşi pentru voi!

Greta: (Entuziasmată) Uraaaa, uraaa! Chiar mă bucur pentru voi, prieteni. Mă bucur foarte mult! (Oftează)

Antoneta: Ce e?

Greta: (Uşor tristă) Păi, acum tu eşti fericită şi sper să fiu şi eu aşa fericită! Sper să vină şi la mine Grigore cândva! Of! (Începe a smiorcăi)

Antoneta: (Consolând-o) Greta, Greta, Greta! O să fie bine, vei vedea!

Toţi se adună în jurul Gretei şi o îmbrăţişează. Între timp, Ofiţerul Stării Civile iese. În 5-10 secunde se aud vocile lui Gabriel, a Paulei şi a Cristinei.

Gabriel: (Numai vocea) Nu ştiu unde poate fi femeia asta! Dacă nu o găsim mai repede o să trebuiască să mă internez şi eu!

Paula: (Oftând) Mamă!

Cristina: Sper să o găsim cât mai repede!

Antoneta: (Panicată) Au venit! Ce ne facem?

Greta: (Speriată) Ce mai putem face?

Grabriel: (Numai vocea) Ce e cu hărmălaia asta?

Antoneta: Asta e! Trebuie să stăm!

În scenă apar Cristina, Gabriel şi Paula.

Gabriel şi Paula: (Şocaţi) Mamă?

Cristina: (Şocată) Mama Antoneta?

Antoneta: Surprizăăăă!!!

Paula: (Încă în stare de şoc) Mamă?! Cum ai … putut?

Gabriel: Surpriză pe naiba! Ce cauţi aici?

Antoneta: Păi …

Crisitna: Ce-i cu rochia? (Arată spre Vasile) Ce-i cu el? (Arată spre Greta) Ce-i cu ea? Ce-i cu voi toţi? Aţi înnebunit?

Gabriel: Lasă-mă pe mine, Cristina!

Paula: Mamăăăă!

În scenă intră şi Doctorul cu Asistenta 1 . Aceasta ţine în mână două cămăşi.

Doctorul: Staţi!

Gabriel: (Mirat) Doctore?!

Doctorul: Am primit informaţii că pacientele se află în această casă şi observ că datele au fost bune! (Ironic) Aici eraţi! Pregătiţi-vă pentru că vă vom lua înapoi! Vă veţi întoarce la azil!

Asistenta 1 pune cămaşa de forţă pe Greta. Asistenta 2 intră în scenă, cu un plic în mână.

Asistenta 2: (Alarmată) Staţi, am făcut o greşeală!

Doctorul : (Uimit) Ce ai zis?

Asistenta 2: Da! O greşeală! Am în mână rezultatele analizelor celor două paciente! Sunt total normale! Nu am nimic! Nicio boală!

Toţi rămân uimiţi.

Doctorul: Nimic?

Gabriel: Nicio boală?

Antoneta: Adică?

Greta: Nu înţeleg!

Doctorul: (Umil) Trebuie să ne cerem scuze! (Verificând actele) Nu aveţi nimic.

Greta: (Bucuroasă) Suntem libere! Antoneta, suntem libere! (Începe să ţopăie)

Antoneta: (Nevenindu-i să creadă) Libere … şi am fost departe de voi atâta vreme pentru că m-aţi crezut nebună, şi eu aflu acum că sunt perfect sănătoasă!

Gabriel: Mamă, sincer îmi pare rău!

Paula: (Plângând) Mamă!

Cristina: Chiar nu ştiu ce să zic!

Antoneta: Ştiu eu ce să zic! Să trăim ca o familie adevărată, împreună! Aşa cum trebuia să fim de la început. (Râde) Totuşi, dacă nu eram acolo nu îl puteam cunoaşte pe Vasile, care începând de astăzi este soţul meu! Vreau să fim cu toţii şi de asemenea şi Greta să fie lângă mine până la finalul vieţii! Vom fi ca o familie … vom fi …. vom fi cum trebuia să fim întotdeauna!

Lumina scade treptat. Personajele se îmbrăţişează.

Scena 7 (Antoneta)

Lumina este normală iar personajele se bucură. Se îmbrăţişează, vorbesc între ei. Se va auzi numai vocea Antonetei.Aceasta ar trebui înregistrată.

Antoneta : Asta este viaţa mea, o etapă importantă pe care nu o voi uita niciodată. Aparenţele sunt înşelătoare şi de asta este mai bine să cercetăm, să cautăm adevărul, să verificăm chiar şi de 2-3 ori ! Nu strică niciodată ! Dragostea pentru cei din jur trebuie să fie pură, indiferent dacă unii dintre noi mai au pitici pe creier. (Râde)  Asta e, a fost, a trecut şi de acum am o viaţă împlinită alături de cei dragi şi asta contează cel mai mult . Viaţa este o întreagă aventură ! O aventură lungă, anevoioasă dar care trebuie trăită. De acum, voi vedea ce mai urmează …

SFÂRŞIT


[1] Melodia „Du-mă acasă, măi tramvai” de Gică Petrescu

[2]  Melodia „Du-mă acasă, măi tramvai” de Gică Petrescu

[3]  Ibidem

[4]  Ibidem

[5]  Ibidem

[6]  Ibidem

One thought on “Evadarea – Povestea Antonetei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s